O continuare excepțională – „Dacă mă găsesc” | Act și Politon

„Singurătatea mă lovește ca o viroză și cred că mă voi ofili de tot și voi muri înainte să vină ziua de mâine și să apuc să mă întorc la lucru.”

goddessreadbooks

„Am terminat această carte în doar câteva ore după ce am început-o. Povestea m-a prins încă de la prima pagină și am citit-o cu sufletul la gură bucurându-mă de toate acțiunile personajelor. Sigur este o carte de neratat și chiar nu știu ce voi face până ce al doilea volum va fi tradus.” – acestea au fost primele mele gânduri când am început să scriu recenzia primului volum al seriei „Dacă fug” și iată că anul acesta, editura Act și Politon ne-a surprins cu al doilea volum al seriei pe care îl așteptam cu toții. Să vă spun sincer, îmi era extrem de dor să citesc o carte care să nu îmi mai dea pace o zi sau o noapte întreagă.

Ca să vedeți, încep cartea undeva pe la 17, iau câteva pauze până pe la 19, iar de atunci până la 1 noaptea nu îmi pot scoate ochii dintre paginile cărții. Pe cât de mult am iubit primul volum, pe cel de-al doilea l-am adorat, iar după ce va apărea și ultimul volum din trilogie este foarte posibil ca această serie să ajungă preferata mea dintre toate, fără dar și poate. Terri Blackstock este o autoare pe care mă bucur că am citit-o și de la care îmi doresc să am toate titlurile.

goddessreadbooks

Volumul „Dacă mă găsesc” scris de Terri Blackstock este un amestec de thriller cu mister și acțiune ce te face să îți ții respirația de-a lungul lecturii, te face să vrei să ajungi cât mai repede la final pentru a vedea dacă cele mai ticăloase personaje vor fi pedepsite sau vor scăpa încă o dată basma curată. Modul de scriere al autoarei este unul extrem de curat, rapid, plin de sentimente care sunt prezente în timpul lecturii și pe care nu îți dorești să le pierzi nici măcar o secundă. Faptul că o serie în care se vorbește despre criminali, mincinoși, fugari, corupți ajunge să îmi fie preferată, este o dovadă a unei bune scrieri care mă ține captivă între file.

„Totuși, simt că îi datorez ceva lui Dumnezeu, fiindcă în ultima vreme mi-a răspuns la cele mai arzătoare rugăciuni.”

De data aceasta Casey întâmpină alte probleme, alte dificultăți în a supraviețui cu multe conflicte care îi îngreunează viața, dar parcă toți cei din jurul ei încep să creadă altceva despre ucigașa prietenului său și atunci intervine speranța. Aceasta începe să se apropie de divinitate și să se roage pentru toate problemele cu care se confruntă, dar și pentru liniștea persoanelor implicate indirect în cazul pentru care este anchetată aceasta. Bunătatea din sufletul ei o pune în pericol de nenumărate ori și i-am plâns de milă încontinuu știind cum e să faci bine, dar să primești rău înapoi. Dacă n-aș fi cunoscut-o din primul volum, aș fi zis că e nebună din simplul fapt că e atât de neglijentă cu ea, dar atât de precaută când vine vorba de cei din jurul ei.

goddessreadbooks

Casey reușește cumva să evolueze și în acest volum, să progreseze în anchetă, să își aducă aliați și poate chiar să simtă și altceva înafară de frică și adrenalină. Criminalii continuă să o atace din toate părțile pentru a pune mâna pe ea, o familie cu probleme de sănătate mintală ce adoră drogurile încurcă și mai rău întreaga situație, iar toate răsturnările de situație mi-au făcut stomacul ghem și mintea varză. Povestea lui Casey poate fi una dintre miile de realități ale lumii corupte în care trăim și în care doar cei cu bani și influență fac dreptate, în cele din urmă. E dificil să te afunzi într-o lectură care îți dă cele mai profunde sentimente peste cap și îți arată că fiecare om are o nebunie a lui de care poate profita pentru a face rău celorlalți din jur, dar cu toate acestea, am rămas cu inima frântă la finalul volumului doar pentru că nu mi-aș fi dorit vreodată să se termine.

„Viitorul pare sumbru, dar împing acest gând în străfundurile minții și încerc, în schimb, să Îl văd pe Dumnezeu.”

Recomand această serie cu toată dragostea mea, nu va exista nimic mai bun pentru o zi de vară la piscină sau în casă lângă un pahar de ceai rece. Aștept cu nerăbdare traducerea volumul trei pe care, cel mai probabil, îl voi devora la fel de rapid ca pe primele două. Îmi era dor de povestea lui Casey și cred cu tărie că în câțiva ani voi reciti seria și îmi va plăcea la fel de mult pe cât îmi place acum. Mulțumesc din suflet editurii Act și Politon care mi-a oferit ocazia de a face cunoștință cu această autoare și cu scrierile ei pătrunzătoare, dar și pentru exemplarele oferite. Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul celor de la Act și Politon la un click distanță, chiar aici. Pentru mai multe noutăți editoriale și postări simpatice, contul editurii de Instagram vă stă la dispoziție, aici. Eu vă mulțumesc din suflet că ați rămas alături de mine până aici și vă doresc să aveți parte doar de lecturi plăcute, așa cum am avut și eu cu acest volum. Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.