Soluția coliniarității. Contrapunct – Bianca Nemeș

Trăim într-o lume în care tot ceea ce ne dorim este să ne cunoaștem noi mai bine pe noi, iar mai apoi și pe cei din jurul nostru, dar s-a întrebat cineva vreodată dacă suntem dispuși să cunoaștem universul și paranormalul înainte de a ne cunoaște personal? Eu, sincer, nu m-am gândit până ce nu am avut cartea Biancăi în mână. Având doar 110 pagini, … Continuă să citești Soluția coliniarității. Contrapunct – Bianca Nemeș

Cel mai CAPTIVANT THRILLER din câte am citit și voi citi | Tritonic

„Important nu este ceea ce au făcut alții din noi, ci ceea ce facem noi înșine din ceea ce au făcut alții din noi.” Jean Paul Sartre În acest moment încerc să îmi recapăt puterile de a scrie și de a vorbi după ce am finalizat thrillerul care mi-a dat peste cap orice viziune blândă asupra criminalilor. „Mör” este volumul ce poartă coroana celui mai … Continuă să citești Cel mai CAPTIVANT THRILLER din câte am citit și voi citi | Tritonic

„Du-te cu el” – Agnès Ledig | Act si Politon

Consider că mă cunoașteți extrem de bine încât să știți că dacă o carte mă face să plâng, aceasta e extraordinară. Faceți cunoștință cu cartea pe care îmi era frică să o încep, dar pe care de când am început-o n-am mai putut să o las din mână. Aceasta se intitulează „Du-te cu el” și este semnată de minunata autoare, Agnès Ledig. În vârstă de … Continuă să citești „Du-te cu el” – Agnès Ledig | Act si Politon