Am rămas fascinată! Despre cartea care m-a uimit până la lacrimi. | Tritonic

„Astea îmi sunt Iad și amăgiri de Rai…”

Cred că tocmai ce am descoperit cea mai minunată carte pe care un om o poate citi în această viață și de care să nu se va putea sătura niciodată. Am început să citesc primul volum imediat de la primirea acestuia, pentru că mă atrăgea ca un magnet, am intrat ușor, ușor, în poveste și nu m-am grăbit să accelerez lectura. Însă, în ultimele ore din luna octombrie, mi-am dorit să o duc la bun sfârșit… astfel… am citit mai bine de jumătate de carte și nu regret absolut deloc. „Stăpânul castelului” este primul volum din seria „Povești la castel”, scris de către minunata autoare, Teodora Matei și căreia îi și mulțumesc pentru ocazia de a descoperi o astfel de minunăție.

Am atât de multe cuvinte de împărtășit… atâtea sentimente de oferit, atâtea lacrimi de înghițit și atâtea suspine de ascuns. Această carte mi s-a părut magnifică din toate punctele de vedere și nu cred că vreodată, vreo altă carte, îi va putea face concurență. Recunosc faptul că nu am știut la ce să mă aștept din partea acesteia, însă m-a intrigat de când am văzut-o prima oară, iar când am început-o mi-am dat seama că nu va fi o lectură oarecare… și că va ajunge foarte ușor una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit până acum. Chiar și acum, după atâtea ore de la terminarea lecturii, în acest moment… când scriu aceste rânduri, lacrimi îmi curg pe obraji și nu pot decât să spun că aceasta este metoda prin care eu îmi dau seama că o carte este excepțională. Impresia mea este că o astfel de carte se găsește rar, iar convingerea mea este că va fi singura carte pe care o voi reciti la infinit.

„Așchii de gheață se înfipseră în obraji; buzele sângerau și lăsau șoapte fierbinți pe foile albe, nescrise, ale iernii din trup.”

Din primele pagini mi-am dat seama că povestea se împarte pe două planuri narative și urmărește viața a două persoane ce vor avea în viitor contact direct una cu cealaltă. Însă asta nu este chiar tot, mai avem și texte frumos înclinate ce pot fi considerate povestiri în ramă, îmbinând realitatea cu ficțiunea lecturii într-un mod ce nu poate fi descris nici de mine, nici de alt cititor. Magia lecturii este prezentă încă de la prima pagină și mă însoțește prin minunatele aventuri ale personajelor până la ultimul paragraf al cărții. Nu credeam vreodată să mă îndrăgostesc iremediabil de descrierile cărților, însă de data aceasta, Teodora Matei m-a făcut să îmi doresc să citesc fiecare cuvințel în parte și să îl savurez până ce mă simt pe deplin mulțumită. Prietena mea Mădălina de la @angelswithbooks a spus următorul lucru: „Cartea aceasta este poezie„, iar eu sunt perfect de acord. Din sutele de paragrafe citite, foarte multe au o notă stilată, cu foarte mare atenție scrise, pline de comparații și metafore de îți înmoaie inima.

Poveștile de dragoste sunt nemuritoare… sau? Avem de asemenea și romantism în cartea Teodorei, unul inexplicabil de complicat, dar minunat de citit. Îi avem pe Nikos și Rita, reprezentați de culturi și personalități extrem de diferite, dar legați prin destin. Nimic nu este ceea ce pare în acest volum, totul te duce când într-o direcție… când în cealaltă. Autoarea ne urcă pe norișori pufoși până în al nouălea cer, iar apoi dă cu noi de pământ și o luăm de la capăt. Am ajuns la concluzia că pentru o lectură contemporană, această carte mă duce cu gândul, cu sufletul și cu inima spre o lume de mult apusă, regăsită doar în cărțile clasice, de colecție. Limbajul este unul pe cât de clasic, pe atât de actual. Mi-a plăcut la nebunie să trec prin tot ce a însemnat această carte. Mi-a plăcut enorm să redescopăr, cu gândul, peisaje și locuri noi din care nu mi-am mai dorit să plec.

„Am trecut grăbit prin bibliotecă să iau câteva cărți fără de care simțeam că nu aș fi putut trăi niciunde.”

Îmi doresc să cred că ceea ce am citit, măcar parțial, să fie adevărat. Într-o oarecare măsură, dacă transpunem în realitate povestea de dragoste din volum, ajungem să realizăm cazuri în care ficțiunea cu realitatea sunt mai mult decât comune. Consider că toate cărțile au scopul lor, încă nu știu care este cel al „Stăpânul castelului”, dar am impresia că voi afla, dacă nu în curând, în viitor, sau peste ani de zile, sunt sigură că voi știi. Parcă nu îmi vine să termin recenzia, cum nu-mi vine nici să termin seria. A fost totul prea minunat și prea magic pentru a putea depăși momentul atât de ușor, vreau să o recitesc și abia ce am terminat-o. Îmi doresc să continui cu volumul doi și să descopăr ce mai are Teodora de oferit, pentru că, știm cu toții, voi rămâne surprinsă cu siguranță și de acesta.

Cele două volume care continuă seria sunt intitulate „O noapte la castel” și „Inima castelului”. Doar titlurile mă fac să suspin… dar să mai intru și în lumea lor… inima mea nu cred că mai poate face față la atâta plăcere, sincer! Apreciez faptul că volumele sunt extrem de subțiri, dar încărcate de sentimente și gânduri. Sper doar să nu mă obișnuiesc cu puterea lor, astfel nu voi mai găsi cărți care să mă mulțumească. Chiar dacă anul meu nu a fost atât de strălucit la domeniul cărți, iată că pe final, am descoperit o capodoperă literară și nu numai. Am descoperit o altă viață, o altă lume și am legat conexiuni sufletești cu acestea. Îmi voi aminti fiecare acțiune a cărții fără ca măcar să mă străduiesc și voi plânge de fiecare dată când va fi vorba despre ea. Îi mulțumesc din suflet Teodorei pentru talentul său și pentru faptul că împărtășește cu noi, minunățiile sale.

„Iarba înmuiată de rouă devenise altar, iar Bunicul – preotul iubirii mele.”

Cu siguranță aș acorda toate stelele posibile acestei cărți. Nu există limită de plăcere pentru „Stăpânul castelului” și sunt conștientă de asta. Mulțumesc din suflet editurii Tritonic pentru minunatul colet surpriză și pentru sansa de a o descoperi pe Teodora Matei. Cartea despre care v-am vorbit astăzi poate fi găsită pe site-ul editurii apăsând aici, la un preț grozav. Editura vă stă la dispoziție pe contul de Instagram, iar autoarea, de asemenea. Eu vă mulțumesc pentru timpul acordat și urmează să ne citim la un articol viitor, tot aici. Până data viitoare nu uitați să citiți doar cărți bune și să aveți lecturi cât se poate de plăcute. Vă îmbrățișez cu drag!

Un gând despre “Am rămas fascinată! Despre cartea care m-a uimit până la lacrimi. | Tritonic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.